Impresia generala: 1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (68 voturi, media: 4.16 din 5)
Loading ... Loading ...
28,183 vizualizari

motofierrastrau_455_Rancher_H110-0115Husqvarna 455 Rancher este o imbinare fericita intre o ergonomie imbunatatita si tehnologii noi, cu scopul de a facilita munca utilizatorilor amatori sau semiprofesionisti, punandu-le la dispozitie un echipament cu performante deosebite care este capabil sa rezolve cele mai dificile sarcini cu care acestia s-ar putea confrunta, in conditii de maxima siguranta. Designul ergonomic al acestui model asigura o prindere comoda, sigura datorita vibratiilor reduse care se transmit catre operator. Motoferastraul Husqvarna 455 Rancher poate fi operat fara probleme, perioade mari de timp in conditii de siguranta.

Caracteristici:

• Precuratarea a aerului aspirat printr-o miscare centrifugala, care are scopul de a indeparta impuritatile solide, de a proteja filtrul de aer si de a-i mari fiabilitatea.

• Filtru de aer usor demontabil si remontabil din/in pozitia de lucru, fara a necesita unelte speciale, situatie in care timpul necesar a fi alocat inlocuirii sau verificarii acestuia este simtitor redus.

• Sistem antivbratii LowVib, reduce nivelul vibratiilor care se transmit catre manere si, implicit, catre incheieturile operatorului, permitand astfel o utilizare pe o perioada mare de timp a echipamentului, fara repercusiuni asupra utilizatorului.

• Valva decompresie Smart Start, faciliteaza pornirea.

• Stop-soc control combinat, previne eficient inecarea motorului motoferastraului si ajuta la pornirea rapida a acestuia.

• Motor X-Torq de ultima generatie asigura consumul redus de combustibil, eficientizeaza arderea prin scaderea procentului de gaze nearse si scade cantitatea de noxe emise in atmosfera.

• Dispozitiv tensionare lant din exterior, amplasat in partea laterala, comod de actionat, usor de accesat.

• Pompa de combustibil pentru amorsarea motorului, pompa de ulei cu debit reglabil pentru a se adapta functionarea motorului conditiilor de mediu si sarcinilor acestuia.

• Carburator cu amortizoare de vibratii pentru scaderea nivelului de vibratii transmise catre carcasa.

• Maner frontal asimetric asigura o prindere comoda si sigura a echipamentului si reduce oboseala resimtita de catre operator la o utilizare de lunga durata.

• Marcaje vizibile pentru determinarea directiei de cadere.

• Frana de lant activata inertial, reduce pericolul aparitiei accidentelor prin oprirea lantului in cel mai scurt timp.

• Ambielajul motoferastraului este realizat din 3 piese forjate pentru a li se mari rezistenta si eficienta.

 

Date tehnice:
Motorul
Cilindree 55.5 cm³
Putere 3.5 CP/2.6 kW
Turatia maxima recomandata 9000  rpm
Turatia la ralanti 2700 rpm
Volum rezervor combustibil 0.44 l
Volum rezervor ulei 0.32 l
Tip pompa ulei Debit reglabil
Debit pompa ulei 6-17 ml/min
Echipamentul de taiere
Pas lant .325″
Lungimea recomandata a sinei 33-50 cm
Lungimea standard a sinei 45 cm
Viteza lantului la turatie maxima 20 m/s
Ergonomia
Emisii de zgomot la urechea operatorului 104 dB(A)
Emisii zgomot 113 dB(A)
Nivel vibratii echivalent (ahv, eq) maner fata/spate 3.4 m/s² / 4.5 m/s²
Dimensiuni globale
Greutate (fara echipament de taiere) 5.8 kg

 

caracteristici generale drujbe husqvarnapoza-text-husqvarna2

Pret (TVA inclus): 1,749.00 Lei
Buc

Comentarii

  • Catalin pe 20 Februarie 2017 at 12:29 pm

    Buna ziua,
    Ce model imi puteti recomanda d.p.d.v. al fiabilitatii, rezistentei la utilizare in timp, generatie de motoare mai reusite intre Husqvarna 55 si 455 rancher?

    Multumesc.

    • Cosma pe 23 Februarie 2017 at 11:56 am

      Modelul H55 nu se mai fabrica, deci comparatia nu se mai justifica. Despre H455 Rancher va putem spune (din experienta noastra de service) ca se “comporta onorabil” in conditii de utilizare intensa (utilizare frecventa in padure).

  • vari csaba alexandru pe 28 Ianuarie 2017 at 12:22 am

    Buna seara.Am un Rancher 455, de un timp, scoate scantei pe toba de esapament, mai ales cand o scot din sarcina. Este vreo probleme grava ? Va rog sa-mi recomandati lungimea de sina pt aceasta scula.. Multumesc.

    • Cosma pe 2 Februarie 2017 at 4:49 pm

      Lungimea sinei standard este de 45cm. Nu este normal sa scoata scantei pe toba, puteti verifica distanta de la electodul bujiei si distanta dintre modului de aprindere si volanta sau mergeri la un service autorizat pentrui a verifica utilajul.

  • Razvan Marinescu pe 10 Ianuarie 2017 at 3:27 pm

    Buna ziua! As vrea sa stiu unde este fabricată h455? Multumesc!!

    • Cosma pe 11 Ianuarie 2017 at 11:12 am

      H455 Rancher este fabricata in Suedia.

  • Marinescu Razvan pe 9 Ianuarie 2017 at 10:12 pm

    Unde este fabricata h455??multumesc!

    • Cosma pe 11 Ianuarie 2017 at 11:12 am

      H455 Rancher este fabricata in Suedia.

  • Serban pe 30 Decembrie 2016 at 5:35 pm

    Buna seara Domnule Cosma am o intrebare pentru dv as avea de taiat o cantitate mai mare de lemne cam 35 metri cubi pe an esenta.moale husgvarna 460 rancher este potrivita pentru aceasta cantitate de lemn grosimea lemnului fiind intre 35-40 cm nu il folosescl la padure va multumesc mult sarbatori fericite la multi ani

    • Cosma pe 11 Ianuarie 2017 at 12:15 pm

      Da, poate fi folosita fara probleme pentru ce aveti nevoie.

  • Valentin pe 11 Decembrie 2016 at 11:41 am

    Buna ziua, domnule Cosma,
    Detin un motofierastrau Husqvarna 455 Rancher de putin timp si doresc sa o echipez cu o sina mai scurta, de 35cm si bine inteles lantul de tariere aferent. Va rog sa-mi comunicati ce imi recomandati in acest sens, daca detineti asa ceva si care ar fi costul acestei achizitii. Mentionez faptul ca o folosesc ocazional, pentru a taia lemne de foc cu diametru mediu de 15-20cm cca 10m steri/ an , pentru uz casnic si curatat copacii din curte si aici ocazional.
    Si nu in ultimul rand va rog sa-mi faceti si o recomandare pentru acutirea lantului.

    Multumesc

    • Cosma pe 13 Decembrie 2016 at 5:15 pm

      Pentru acest model sinele mai scurte decat cea standard sunt: 33cm: Oregon=78 lei/Husqvarna=123 lei, lant=60 lei sau 38cm: Oregon=90 lei/Husqvarna=134lei, lant=65 lei. Daca operatiunile pe care le faceti nu necesita o sina atat de lunga ca cea standard, puteti monta o sina mai scurta (chiar “ii face bine” utilajului si chiar si utilizatorului – in sensul ca motoferastraul devine mai usor si mai manevrabil).
      Exista un set pentru ascutirea lantului care contine tot ce este necesar pentru a ascuti lantul corect http://www.lacosma.ro/seturi-pentru-ascutirea-lantului/ sau daca sunteti din Bucuresti, in oricare dintre punctele noastre de lucru se poate ascu lantul pe masina de ascutit.

  • Ionut pe 3 Decembrie 2016 at 6:33 pm

    Buna ziua, am achizitionat in urma cu 2 luni un motoferastrau Husqvarna 455 Rancher (din magazin Husqvarna) iar azi am observat ca in partea stanga jos se prelinge benzina. V-as fi recunoscator daca ma-ti putea ajuta cu un sfat.
    Multumesc.

    • Cosma pe 6 Decembrie 2016 at 2:27 pm

      In acea zona se afla un ventil care este posibil sa nu etanseze corect sau sa se fi miscat din pozitie. Este o piesa mica, alba, dar, avand in vedere ca produsul este in garantie, va recomandam sa mergeti la un service pentru a verifica ce este in neregula.

  • Rusulet Gheorghe pe 16 August 2016 at 8:35 am

    Buna ziua.Am o drujba 455 Rancher de aprox 4 ani.am urmatoarea problema .cand o bag sa taie se tot opreste lantul ca atunci cand strange lemnul cu toate ca nu este cazul. sa fie problema de ambreiaj ?
    multumesc

    • Cosma pe 16 August 2016 at 11:47 am

      POSIBIL SPROCHETUL SAU CARCASA DE AMBBREIAJ.

  • antochi bogdan pe 1 Ianuarie 2016 at 3:29 pm

    Buna ziua am o drujba husqvarna 240 e de 1an si 8 luni si sigura problema care le am avut cu iea iama schimbat bujia ca întrerupea nu mergea rotund motoru si după o perioadă am fost la un tip care a lucrat la husq ca mecanic si mea reglat carburatoru h si l si mai sare p iulita la îmbinare capac acolo ie i problema serioasa la aceste drujbe dat i eu am o solutie sa o repar fara sa mai schimb crateru pentru niste p iulite care ies …..în rest i este o drujba foarte buna chiar daca face parte din gama hobby merge perfect daca pui benzina buna proaspătă si ulei cît de recomanda merge ceas ca o masina ferarri..daca se gâscă acele p iulite la bucata ca sa le cu par ar fi perfect le as schimba dar nu cred ca se comercializează fara crater

    • Cosma pe 12 Ianuarie 2016 at 11:00 am

      Piulitele se gasesc separat la set (tote cele 3 bucati) si costa 32 lei.

  • ionut pe 18 Noiembrie 2015 at 6:59 pm

    salut,doresc sa achizitionez un 455 in urmatoarele zile,am unele nelamuriri:
    1.proportie ulei amestec-benzina?
    2.rodajul consta in …?
    3.unde este facuta?made in…

    sima!

    • Cosma pe 19 Noiembrie 2015 at 6:11 pm

      Buna seara.
      1. 30 ml ulei/1l benzina (recomandarea importatorului in Romania din cauza calitatii benzinei romanesti)
      2. rodajul se face in sarcina, progresiv (primele 2 plinuri ale rezervoarelor se taie lemne de max 20 cm diametru si nu se tureaza la maxim utilajul)
      3. motoferastraiele din gama semiprofesionala sunt made in Sweden

  • marian pe 14 Octombrie 2015 at 10:38 am

    buna ziua!
    am o drujba jonsered 2050 turbo luata de foarte multi ani cred ca de cand a iesit pe piata si cam da semne ca ar vrea sa ma paraseasca!!!
    Mentionez ca nu s-a schimbat mai nimic la ea pana in prezent decat o bujie, o sfoara, un lant, si nu mai stiu daca si altceva.Ea merge se tureaza taie super daca e lantul bun , in schimb la relanti nu mai tine lantul oprit(adica se invarte continuu) am incercat sa o reglez si nu am ce ii face si porneste foarte greu dupa o perioada de timp mai mare de ex 1 -2 zile de stat.
    vreau sa va intreb daca din spusele mele se mai poate repara sau sa ma orientez catre alta si daca ar fi as vrea tot una in genul acesteia pt ca are mai bine de 10 ani si nu m-a lasat niciodata!!!
    va multumesc!!!

    • Cosma pe 15 Octombrie 2015 at 10:19 am

      Buna ziua,
      faptul ca antreneaza lantul permanent este datorat deformarii arcurilor de ambreiaj.
      Pornitul greoi ar putea fi rezolvat cu un set de garnituri si un reglaj de carburator.
      Cel mai bine, mergeti la un service autorizat, sa va faca o verificare generala si in baza acesteia sa luati decizia daca mai merita reparata.

  • ionut pe 25 Septembrie 2015 at 6:50 pm

    am un rancher 455 porneste foarte bine dar in lemn nu are forta

    • Cosma pe 29 Septembrie 2015 at 9:42 am

      Buna ziua,
      cel mai simplu, o curatare si un reglaj de carburator, va recomandam sa mergeti la un service autorizat.

  • vari csaba alexandru pe 25 Septembrie 2015 at 11:45 am

    Buna ziua. Am cumparat anul trecut un Rancher 455 adusa din Anglia cu acte in regula. Lama este de 60 cm. pas .325, latimea sinei 1.1mm. Am lucrat perfect cu ea ~ 20 m lemne uscate si verzi maruntite. Primavara aceasta am dus scula la reprezentanta din Baia Mare pt o revizie complexa. Baietii de acolo mi-au spus ca scula este perfecta doar ca i-mi recomanda scurtarea lamei la 40-45cm. Eu i-am ascultat si am luat un kit: lama 45cm + 2buc lant cu pas .325, latimea sinei 1.3mm Oregon original. Am eu impresia, s-au gresesc ,dar pe langa faptul ca am mult mai mult rumegus m-i se pare ca drujba se incalzeste mai tare, nu mai trage asa de usor ca inainte, nu mai are aceasi vlaga. Mentionez ca in afara de curatire,nu s-a facut niciun reglaj la scula. Multumesc si astept raspunsul d-tra.

    • Cosma pe 28 Septembrie 2015 at 8:52 pm

      Un echipament de taiere mai scurt inseamna o solicitare mai mica a motorului, deci nu ar trebui sa se incalzeasca mai mult sau sa aiba mai putina putere decat inainte. In ceea ce priveste cantitatea mai mare de rumegus, este normal, deoarece lantul este mai gros si, deci, face o taietura mai lata.

  • Gheghe pe 21 August 2014 at 10:39 am

    Am o drujba 455 Rancher de aprox 2 ani si porneste foarte greu, doar accelerata si nu mai sta la relanti
    multumesc

    • Cosma pe 21 August 2014 at 3:12 pm

      Trebuie verificat filtrele de carburant si de aer.
      Dacaproblema persista mergeti la un atelier pentru verificarea carburatorului/

      • Gheghe pe 22 August 2014 at 4:01 pm

        filtrul de benzina se gaseste , la ce pret
        multumesc

        • Cosma pe 26 August 2014 at 9:03 pm

          Exista mai multe modele de filtre de carburant. Acestrea sunt in stoc, pretul variaza intre 18 si 24 lei.

  • cristi pe 30 Martie 2014 at 7:58 am

    Am cumparat 455 acum aproape 3 ani , am taiat 3 masini de lemne cu ea ,acum la ultima masina a inceput sa nu se mai tureze , pe relantiu merge perfect , cand accelerez undeva pana la mijlocul turatiei merge bine , mai sus incepe sa se gatuie cumva parca ii lipseste aer sau benizina , am curatat filtru de aer si tot asa, filtru de benzina si la fel, care ar fi problema?

    • Cosma pe 1 Aprilie 2014 at 3:30 pm

      Daca filtrele sunt curate, atunci pare o problema din carburator. Mergeti la un service care poate sa curete carburatorul.

  • Deacu mihaita pe 11 Septembrie 2013 at 7:43 pm

    Salut , ma intereseaza si pe mine urmatoarele modele: 455 rancher, 359 si as vrea sa stiu ce preturi au la achizitionarea din magazin

    Multumesc

    • Cosma pe 12 Septembrie 2013 at 4:39 pm

      Buna ziua,
      Husqvarna 455 Rancher 2299lei.
      Husqvarna 359 2549lei.

  • Barbu pe 5 Februarie 2013 at 10:03 pm

    Buna ziua,
    Am un Rancher 455 iesit din garantie caruia i s-a uzat ambreiajul (uneori cand e in sarcina mare scapa lantul). Am incercat sa-l desfac, dar nu am reusit. Exista o scula speciala pentru desfacut ambreiajul? Ambreiakul are vreo siguranta “ascunsa”? Trebuie efectuata o manevra deosebita?

    Va multumesc.

    • Cosma pe 6 Februarie 2013 at 1:41 pm

      Cred ca este vorba despre carcasa de la ambreiaj (piesa in care se afla ambreiajul si pe care este pinionul care invarte lantul) care este o piesa de uzura. Da, exista o cheie speciala cu care se desface ambreiajul si una cu care se blocheaza motorul. Nu are nici o siguranta. Recomandat este sa mergeti la un service care are aceste dispozitive speciale deoarece se pot strica piese importatnte (scumpe) ale motorului daca nu sunt folosite uneltele potrivite, iar costurile pentru aceasta operatiune nu sunt ridicate (10-15 lei manopera).

  • lucian pe 23 Ianuarie 2013 at 3:28 pm

    ACEST MODEL ARE DISPOZITIVUL DE TENSIONARE AL LANTULUI CLASIC (CU SURUBURI SI PIULITE) SAU CEL CARE NU NECESITA CHEIE???

    • Cosma pe 24 Ianuarie 2013 at 1:46 pm

      Acest model are sistem de intindere a lantului clasic (cu piulite care se desfac cu cheia).

    • Cosma pe 24 Ianuarie 2013 at 1:46 pm

      Acest model are sistem de intindere a lantului clasic (cu piulite care se desfac cu cheia).

  • martin pe 13 Decembrie 2012 at 4:29 pm

    ma numesc martin si am o intrebare miam skimbat pinionul pe sptoker si vreau sa stiu ce sina pas lant sa folosesc si cat coasta va multumesc rangers 455

    • Cosma pe 18 Decembrie 2012 at 2:07 pm

      Sina, lantul si pinionul de antrenare trebuie sa aiba acelasi pas, adica la H455 Rancher pasul este .325, iar lungimea sinei este de 45cm. Lantul costa 83 lei, iar sina 93 lei.

  • cosmin pe 3 Decembrie 2012 at 5:14 pm

    daca schimb pe sprocher ce sina si lant sa schimb ??

    • Cosma pe 4 Decembrie 2012 at 9:12 am

      Daca schimbati sprocketul pt ca s-a uzat, nu este nevoie sa schimbati si lama si lantul. Daca doriti sa modificati pasul lantului, trebuia sa aveti grija ca sprocketul, lantul si lama sa aiba acelasi pas. Modelul H455 Rancher este livrat standard cu lant de 45 cm, cu pas .325″ cu canal de 1.5 mm.

  • cosmin pe 2 Decembrie 2012 at 7:05 pm

    hoola am o intrebare am o drujba racher 455 si mi sa taiat pinionul si am garantie 2 anii . drujba o am de 3 lunii si nuh? intra in garantie ??? tenchiu very maci

    • Cosma pe 3 Decembrie 2012 at 3:53 pm

      Pe pagina a doua a Certificatului de garantie sunt trecute piesele de schimb care nu sunt acoperite de garantie. Acestea se numesc “consumabile” si ca la orice utilaj acestea nu sunt acoperite de garantie.

  • cosmin pe 24 Noiembrie 2012 at 5:19 pm

    pentu 455 ce lama sa cumpar

    • Cosma pe 26 Noiembrie 2012 at 1:35 pm

      Acest model este livrat standard cu sina de 45 cm.

  • cosmin pe 23 Noiembrie 2012 at 7:51 pm

    buna sunt cosmin si am o intrebare . cat costa un pinion hujvarna 455 racher

    • Cosma pe 26 Noiembrie 2012 at 1:24 pm

      Acest model este livrat standard cu carcasa de ambreiaj cu pinion fix, deci daca nu ati schimbat-o pana acum, aveti nevoie de carcasa completa (cu pinion detasabil) care costa 121 lei. In cazul in care deja ati montat acest model de carcasa, doar pinionul costa 37 lei.

  • ciprian pe 23 Noiembrie 2012 at 1:08 pm

    sunt in faza in care imi propun sa mi cumpar o drujba , insa nu stiu cu exactitate ce mi ar fi de folos. am ceva padure si sincer ar trebui sa o folosesc doar pt taiat copacii ca lemn de foc. in teorie nu as folosi drujba decat de doua ori pe an. va rog sa mi sugerati un model fiabil si cat de cat apropiat de nevoile mele. va multumesc

    • Cosma pe 26 Noiembrie 2012 at 1:16 pm

      Modelul H455 Rancher este potrivit pentru necesitatile dvs. Principalele avantaje ale sale sunt motorul X-torq (cu consum redus) si echipamentul de taiere standard de 45 cm (pe care daca doriti puteti sa-l reduceti la 38 cm pentru o mai buna manevrabilitate).

  • Lucian pe 6 Noiembrie 2012 at 11:28 pm

    Buna ziua,
    Am o drujba 455 Rancher, a functionat super dupa o lunga utilizare.Am schimbat carburatorul, apoi segmentul, problema este ca are toane si in anumite momente se opreste cand nu mai este accelerata dupa care porneste foarte greu.Simnt ca in turatii intermediare nu functioneaza corespunzator adica taie bine la turatii maxime iar la cele intermediare parca nu are putere.Mai are momente in care parca ramane fara combustibil, o mentin pornita doar prin sprit-uri desi rezervorul este ok.Va multumesc

    • ionel pe 8 Noiembrie 2012 at 12:25 pm

      filtrul de benzina? e ok? verifica sa vezi k nu sta p fundul rezervorului.

      • Lucian pe 20 Noiembrie 2012 at 10:13 pm

        s-a rezolvat, era de la filtrul de benzina dar si benzina foarte proasta.Va multumesc de ajutor acum merge super.

    • Cosma pe 20 Noiembrie 2012 at 9:56 am

      Buna ziua,
      In general, daca exista variatii de turatie acestea pot proveni de la neetanseitati (garnituri,simeringuri) sau de la reglare necorespunzatoare a carburatorului. Trebuie deasemenea verificat filtrul de benzina si sita carburatorului (se gaseste in interiorul acestuia). Ar fi bine ca verificarea sitei sa fie facuta in atelier autorizat Husqvarna.

  • Marian pe 21 Octombrie 2012 at 5:51 pm

    Buna ziua
    Am cumparat de curand un model 55rancher si as dori sa stiu mai multe despre acest model.Am inteles ca nu se mai fabrica.
    Va multumesc

    • Cosma pe 23 Octombrie 2012 at 4:57 pm

      Caracteristicile tehnice sunt similare cu cele ale modelului H55 (http://www.lacosma.ro/motofierastrau-husqvarna-55/), existand mici diferente intre cele doua (carcasa de ambreiaj, pasul de lant). Din cate stim acest model nu a fost comercializat in Romania, la noi preferandu-se modelele H55 si H455Rancher (o generatie mai noua).

  • daniel pe 30 Mai 2012 at 9:24 pm

    am cumparat de pe amazon.com o husqvarna 460 rancher dar vad ca acest model nu il aveti listat as dori sa stiu un pret la care ajunge in romania eu am dat pe ea 460 de dolari fiind pe un teritoriu ce se considera al S.U.A nu m-au costat deloc taxele de livrare are motor de 60,3 cmc i-am dat-o fratelui meu sa vada ce poate am garantie internationala la un service husqvarna din romania e valabila aceasta garantie ?am factura primita de pe amazon si as dori sa stiu la ce categorie se incadreaza multumesc

    • Cosma pe 6 Iunie 2012 at 4:37 pm

      Acest model nu se afla in gama de produse pentru Romania, un model asemanator adus la noi este H455Rancher care costa 2179 lei. Daca certificatul de garantie este original si aveti un act de provenienta, nu ar trebui sa aveti nici o problema la nici un service autorizat Husqvarna. Utilajul dvs se incadreaza in categoria semiprofesionala.

      • daniel pe 6 Iunie 2012 at 5:46 pm

        multumesc mult o pot folosi ocazional la padure ?

  • Aurelian Raduta pe 4 Mai 2012 at 8:17 am

    Am cumparat in urma cu 5 ani o astfel de drujba pentru tatal meu. A fost foarte multumit dar a aparut o problema (nu stiu daca aceasta problema a aparut sau nu datorita tatului meu) si anume s-a stricat filetul de la bujie. Cum pot remedia aceasta problema ? Cat costa ? Cine poate rezolva asa ceva?

    • Cosma pe 7 Mai 2012 at 1:03 pm

      Nu am inteles exact: s-a stricat doar filetul bujiei sau si filetul din cilindru. Daca este vorba doar de filetul bujiei – se inlocuieste bujia, daca este vorba de filetul din cilindru e mai complicat – se poate incerca o refacere a filetului din cilindru care va costa mai putin, daca nu este posibila acesta refiletare trebuie inlocuit cilindrul care costa 1016 lei. Puteti merge la un service Husqvarna pt a va spune ce poate fi facut (numai vazand cilindrul putem spune daca poate fi refiletat).

      • Aurelian Raduta pe 8 Mai 2012 at 7:18 am

        Este vorba de filetul din cilindru. Puteti sa-mi recomandati un service ?

        • Cosma pe 14 Mai 2012 at 9:15 pm

          Puteti sa il aduceti la noi, iar colegii de la service va vor comunica daca se pot majora filetele.

  • Adi pe 8 Aprilie 2012 at 9:34 pm

    Buna ziua, am o drujba Husqvarna 455 R pe care am desfacut-o si nu mai gasesc unele piese. Ma intereseaza daca aveti sau daca stiti daca se potrivesc de la alte modele urmatoarele
    – plasticul din stanga, cel cu funia de pornire (complet)
    – volanta
    – pompa de ulei completa.
    – ambreiaj
    Multumesc Adi.

    • Cosma pe 9 Aprilie 2012 at 1:33 pm

      Piesele nu se potrivesc de la un model la altul. Pot fi comandate piesele de care aveti dvs nevoie.
      demaror complet (capacul de pe partea stanga)=227 lei, se poate comanda separat doar tamburul care tine snurul de pornire=44 lei
      volanta=410 lei
      pompa ulei=154 lei
      ambreiaj=126 lei

  • Dan pe 26 Martie 2012 at 8:55 am

    este o minunatie de drujba. cum zicea cineva “dragoste pe viata”. mai ales daca e ascutita bine. o am de 6 luni, nu am exploatat`o foarte mult dar cat am lucrat cu ea a mers super. recomand tutror care doresc ceva puternic. totusi pentru munca de zi cu zi este putin grea. dar e ok.

  • bogdan pe 23 Februarie 2012 at 11:49 am

    buna ziua! as dori sa achizitionez o drujba pentru folosire casnica.un model nu prea scump dar fiabil.ce-mi recomandati? multumesc!

    • Cosma pe 23 Februarie 2012 at 3:35 pm

      Pentru uz casnic Husqvarna recomanda modelele H236 si H240E. Ambele beneficiaza de reduceri de pret in acasta perioada.

  • Cosma pe 10 Martie 2011 at 1:52 pm

    Cer sugestia d-stra:ce sa aleg intre un motofierastrau 455 Rancher si H55???

    David.

    • Cosma pe 10 Martie 2011 at 2:26 pm

      Ambele modele fac parte din categoria semiprofesionala si sunt foarte bune. Putem face o comparatie intre cele doua si in functie de necesitati (si buget) puteti decide.

      H55: 53,2 cc, 3,4 CP, sina de 38 cm standard (se poate pune sina de 45 cm optional), greutate 5,2 kg, carter din magneziu, intinzator lant normal (cu 2 piulite care se desfac cu cheia).

      H455: 55.5 cc, 3,5 CP, sina de 45 cm standard, greutate 5,8 kg, comanda soc/stop combinata (cand tragi socul, sare si butonul de pornire), motor X-torq (consum mai mic si cuplu mai mare la turatii joase), intinzator rapid (nu are nevoie de cheie).

      Practic 455Rancher este “fratele mai nou” al lui 55, fiind o generatie mai noua beneficiaza de imbunatatiri, insa marele avantaj al lui H55 este carterul din metal.

  • tutunaru petre pe 4 Noiembrie 2010 at 3:24 pm

    Buna ziua,
    Sunt interesat de modelul 455 Rancher, as dori sa il achizitionez.
    aveti pe stoc acest model, as vrea sa vin sambata dimineata la unul din magazinele dvs, imi putetispune unde va gasesc?
    Va multumesc

  • ionel pe 15 Octombrie 2010 at 10:26 am

    am si eu jucaria asta de aproape 4 ani si sunt foarte multumit de ea.
    nu ma lasat niciodata balta.avand in vedere ca a fost prima mea drujba am avut probleme cu ascutitul lantului.dar totusi as trece la ceva mai mare.
    bafta to all.

  • Petrache Cornel pe 15 Martie 2010 at 5:39 pm

    Husqvarna 445rancher este o drujba din categoria profesionala sau semiprofesionala ?multumesc anticipat.

    • Cosma pe 15 Martie 2010 at 5:41 pm

      HUSQVARNA 455 RANCHER FACE PARTE DIN GAMA SEMIPROFESIONALA

    • Cosma pe 26 Iulie 2010 at 10:01 pm

      Modelul 455 Rancher se incadreaza in partea superioara a categoriei semiprofesionale.

  • harai pe 10 Ianuarie 2010 at 8:33 pm

    merge foarte bine sunt multumit si ofer la toate lumea care lucreaza la padure.445rancher

  • eci pe 23 Octombrie 2009 at 11:42 pm

    am cumparat in ianuarie un 455 rancher …. pe scurt! E SUPER! usor manevrabil… consum mic de combustibil …. perfect pt doborit pomi! e dragoste pe viata 😀

    • Cosma pe 25 Octombrie 2009 at 10:37 pm

      Tehnologia X-torq a fost implementata pe mai multe modele din gama semiprofesionala si profesionala.
      Sunt mai economice si dau un randament mai bun la turatii joase si medii decat vechea tehnologie.

Log-in
[x]